Cea mai puternică învăţătură a părintelui Argatu: rugăciunea care împlineşte dorinţe

Iubit de credincioşi, dar detestat în aceeaşi măsură de autorităţile comuniste şi condamnat chiar la închisoare pe viaţă, părintele Ilarion Argatu a fost unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei. Sfaturile sale pentru credincioşi au fost cuprinse într-o serie de lucrări religioase.

În cartea „Paraclisul şi câteva dintre învăţăturile preacuviosului părinte Ilarion Argatu”, duhovnicul le arată credincioşilor toţi paşii pe care trebuie să-i urmeze dacă le merge rău: dacă sunt „legaţi” cumva şi nu au spor la bani, putere de a munci, dacă asupra casei se abat necazuri, dacă cineva a umblat cu necuratul şi a făcut vrăji, scrie adevarul.ro.

Loading...

Iată învăţăturile părintelui Argatu pentru sănătate, spor şi alungarea răului:

„Pentru aceasta trebuie să fii pregătit, adică spovedit de păcate. În timpul celor 9 zile, dacă eşti femeie nu trebuie să ai ciclu. Dacă îţi vine, trebuie să reiei când nu ai.

Se posteşte 9 zile, ţinându-se post negru luni, miercuri şi vineri, până la ora 24.00. În fiecare zi se fac următoarele rugăciuni: Ziua se fac 40 de metanii, plus rugăciunile tale zilnice sau Tatăl Nostru spus cât mai des. Seara, după ora 22.00, mai bine spre ora 24.00, faci rugăciune. Se face Acatistul Mântuitorului şi se aprind 9 lumânări, aşezate în formă de cruce. Dacă nu ai Acatistier spui Tatăl Nostru astfel: 3 metanii plus Tatăl Nostru plus Rugăciunea de cerere şi repeţi aceasta până faci 40 de metanii.

Rugăciune de cerere:

Dezleagă, Doamne, toate vrăjile, farmecele şi blestemele cu care m-au legat vrăjmaşii mei ştiuţi şi neştiuţi, dezleagă-le şi întru nimica să se prefacă. Cearta, duhurile necurate, pe pustiu să se ducă, unde om nu locuieşte, şi apoi la mine să nu se mai întoarcă, iar pe mine robul tău (numele) apăra-mă!

Vei vedea cum încep să se neliniştească anumite persoane dintre cunoştinţe, chiar şi rude. Cei care devin neliniştiţi vor neapărat să vină la tine. Uneori îţi cer socotelă: pentru ce li se întâmpla lor necazuri? Vrăjitorii, în timpul rugăciunilor îşi primesc fiecare ce a trimis. Vezi pe cei nelinştiţi-aceştia sunt vrăjitorii. Nu le spui nimic, dar îi pomeneşti în rugăciune.”

Loading...