Cainele a fost lasat singur in casa

Intr-o zi, stapanii unui pudel au fost intrebati de vecini despre zgomotele care se aud din apartamentul lor atunci cand sunt plecati de acasa.

Curiosi sa afle, la randul lor, ce se petrece in casa, in lipsa lor, stapanii cainelui au instalat camere de supraveghere in camerele apartamentului.

Loading...

Si nu mica le-a fost surpriza atunci cand au aflat.

Cam care a fost ultima zi cand ati auzit pe cineva sa spuna ca are destul timp intr-o zi, incat sa faca tot ceea ce isi doreste?

Cred ca niciodata sau, cel putin, pe nimeni in ultimul timp. Practic, toata lumea traieste cu impresia ca intr-o zi nu sunt indeajuns de multe ore pentru a duce la bun sfarsit toate indatoririle zilnice.

In special pentru posesorii de caini problema timpului este una si mai sensibila deoarece pe langa activitatile si obligatiile curente, acestia trebuie sa isi faca timp si pentru programul zilnic acordat ingrijirii celui mai bun prieten.

Dar intrebarea este: Oare stim noi de fapt ce fac aceste suflete in lipsa noastra?

Intr-un raport al unor specialisti americani s-a studiat fenomenul si s-a dezvoltat teoria conform careia, animalele de casa devin foarte stresate si frustrate in timpul pe care il petrec singure in casa.

Cercetatoarea Linda Case a demonstrat intr-un articol ca la orice animal domestic intervin modificari comportamentale cum ar fi: hiperactivitate, comportamente distructive, latraturi sau emisia de sunete acute in situatia petrecerii unui timp foarte indelungat in singuratate, in special in spatii inchise.

La cainii tinuti in spatii deschise, precum curtile interioare, se dezvolta un comportament diferit, si anume asa numita depravare sociala, care se manifesta prin latraturi indelungi, atac la gard, sapaturi in pamant, incercarea de a sapa langa un gard pentru a putea ajunge de partea cealalta.

In unele cazuri s-au inregistrat comportamente de automutilare si anume scarpinaturi, pana la aparitia ranilor si sangerarilor.

In societatile capitaliste orientate spre protejarea animaleleor s-au infiintat centre de asa numita treapie canina, spatii amenajate special pentru cainii care in mod curent petrec mult timp singuri.

In astfel de locuri, contra unei sume de bani, proprietarii isi pot lasa cainii pe parcursul zilei, alaturi de alti caini pentru asa-numita socializare interrasiala. S-a dovedit ca aceste centre specializate au dat randament in ceea ce priveste emotionalitatea animaleleor.

Multi crescatori au recunoscut ca companionii lor au reactionat mult mai bine dupa cateva contacte de acest gen.

S-a vehiculat ideea ca orice caine de companie are momente in care devine o corvoada pentru stapanul stresat si obosit din cauza activitatilor de peste zi, iar acest fapt provoaca un fel de depresii pentru animal, intrucat le simte si astfel se creeaza un canal de comunicare extrasenzoriala intre stapan si caine, acesta din urma fiind oglinda comportamentala a stapanului.

In orice caz, cele mai intalnite comportamente deviate la caini par a fi cele legate de latratul indelung al acestora cand sunt lasati singuri des.

In urma unor studii efectuate s-a constatat ca in general Terrierii si cainii mici sunt predispusi unor asemenea comportamente, deoarece acest tip de caini sunt foarte afectuosi si rasfatati, iar cand sunt lasati mult timp singuri ei dezvolta un soi de sentiment de panica si lipsa de aparare.

Daca iti lasi cainele singur o perioada indelungata de timp sa nu pari surprins de problemele de comportament pe care s-ar putea sa le aiba.

Lasat singur mai mult timp, acesta se confrunta cu doua mari probleme. Prima o reprezinta disconfortul psihic si emotional al cainelui care se vede liber si nu stie ce are voie sa faca si ce nu.

Uneori se mai adauga si stresul de a nu face din gresala ceva pentru care ar putea fi pedepsit. A doua problema deriva din nevoia cainelui de a sta in preajma oamenilor sau a altor caini.

Daca ai un caine mic, este indicat sa-l familiarizezi cu mediul in care va locui.

Trebuie de asemenea sa ai rabdare cu el si sa-l scoti tot timpul afara sau sa-l indrumi spre locul unde este indicat sa-si dea frau nevoilor fiziologice, care atunci cand este mic apar des, din 3 in 3 ore.

Daca trebuie sa lasi un caine mic singur toata ziua, asigura-te ca i-ai lasat apa si ca ai acoperit o portiune acceptabila din covor cu ziare. In nici un caz cainele nu trebuie lasat inchis in cusca fara a putea avea acces la apa. Este indicat sa-i permiti sa stea intr-o mica zona a casei, de exemplu bucataria.

Loading...